marți, 29 mai 2012

Catre BO ale filialelor

In atentia presedintilor BO ale filialelor SCMD Doamnelor si domnilor colegi, Va rog sa aveti in atentie urmatoarele aspecte: 1. CD are o relatie directa cu noul Premier si cu 5 dintre membrii Guvernului. 2. Actualul Guvern este de tranzitie, prioritatea sa fiind asigurarea desfasurarii corecte a alegerilor printr-o noua lege electorala si o noua lege a referendumului (eventual OUG). Nu are o putere reala, pentru ca nu are o majoritate reala in Parlament. De aceea ii suntem necesari, ca sa castige majoritatea reala in toamna. 3. Regimul Basescu nu a fost inlaturat, ci doar s-a repliat si acum este in plina ofensiva. Si impotriva USL si impotriva noastra. 4. Singurele posibilitati admise pentru noul Guvern au fost schimbarea prefectilor, subprefectilor si secretarilor de stat. Practic si Premierul si noii ministri sunt prizonieri in cladirea Guvernului si in cladirile ministerelor, fiind inconjurati de caiafele Basescului, care ii blocheaza, chiar daca aparent fac sluj si dau ochii peste cap, din dragoste fata de noua Putere, care nu e inca Putere. In aceasta situatie, noii ministri fac doar ce pot in actuala etapa de tranzitie. Spre exemplu, au preluat din obiectivele noastre separarea administratiei de interne, inapoierea banilor abuziv retinuti din pensii sau din salarii, fara interventii juridice din partea noastra, amendarea legilor in vigoare, astfel incat sa nu fim loviti pe regularizare de plati retroactive, etc. Un mare castig este punerea in discutie a revenirii la legi ocupationale (speciale) pentru anumite categorii socio-profesionale. 5. In schimbul acordului (contractului social) cu ei, datoria noastra este sa-i sprijinim, sa contracaram propaganda basesciana extrem de virulenta, sa scoatem lumea la vot, astfel incat in toamana sa castige o majoritate zdrobitoare. 6. Trebuie sa tinem cont de faptul ca au suficiente probleme ei insisi legate de disfunctiile din alianta si chiar in interiorul partidelor datorita intereselor personale si de grup, meschinariilor inerente traseismului politic. In aceasta situatie, devreme ce exista o lista de obiective pe care au acceptat-o si care include toate obiectivele noastre majore, ar fi inutil sa-i “asasinam” cu cearceafuri de revendicari, care in fond sunt aceleasi si pe care oricum nu au timpul fizic sa le citesca. Riscam doar sa-i facem sa fuga de noi ca de dracu!... 7. Repetam: suntem in contact zilnic cu cei care conteaza, deci nu e cazul sa fie asaltati cu mii de propuneri individuale de genul: “Ala eu, ala eu, ala eu” … Chiar ne reproseaza ca-i desconsideram, cerandu-le acelasi lucru de o mie de ori, pe diverse cai, blocandu-le paginile de e-mail si telefoanele, dar cand ne cer sa dam curs propriei noastre propuneri de a numi dintre noi presedinti, vicepresedinti, membri de comisii electorale si a trimite 80-100 de oameni in zona X pentru instructaj, ne miscam mai greu. Rugamintea este, daca exista in filialele dvs, sau printre aliatii teritoriali, persoane competente, pe care ati dori sa le recomandati pentru diverse functii, de exemplu consilier, expert, etc. in domeniul cutare, pentru ministerul cutare, trimiteti propunerile insotite de CV Secretariatului General al SCMD. Va fi o onoare pentru noi, sa oferim, in continuare, posibilitatea ca prefecti, subprefecti, secretari de stat, consilieri experti, sa fie acceptati dintre membrii SCMD sau aliati ai SCMD. Ceea ce s-a cerut la Alba Iulia si nu s-a primit, trebuie avut, de asemenea in vedere, acum, pentru alegerile din toamna: membri ai sindicatului sau aliati, care sa fie membri ai partidelor din USL si care sa aiba o buna sustinere in teritoriu pentru o eventuala candidatura pe lista partidelor lor, la generale! De asemenea, centralizam toate propunerile de indreptare a unor masuri acum, pana la alegerile generale, in situatii care tin de competenta ministrilor in cauza. De exemplu, n-o sa-i putem cere acum ministrului Apararii inlocuirea dnei Lupu (si pedepsirea ei) cu favoritul dvs. dl. Y, dar putem sa-i solicitam modificarea acelor ordine ale ministrilor anteriori care ne impiedica sa ne desfasuram activitatea normal, ca rezervisti, ba chiar ne discrimineaza ca rezervisti (accesul la caminele de garnizoana, la hotelurile militare, la cercurile militare, etc. Avem déjà oferte extrem de serioase de la colegi extrem de seriosi, experti in domeniile care ne intereseaza, juridic si financiar, de a lucra in aceasta perioada gratis, pe post de consilieri, conform obiectivelor contractului social, pentru remedierea haosului juridic si financiar in care masurile incapatanate ale ministrilor precedenti ne-au aruncat. Propuneri extrem de binevenite am primit pana acum de la membrii SCMD din Iasi si de la Pitesti. Numai impreuna, organizat, negociat, acolo unde se cunosc toate amanuntele si s-au stabilit relatiile directe, putem obtine maximum posibil in aceasta scurta perioada in care si adversarul va face tot ceea ce poate pentru a discredita si USL-ul si pe noi. Honor et Patria! Vae victis! PRESEDINTELE SCMD, Col. (r) Mircea DOGARU

Domnului Ministru al M.Ap.N

APEL DE URGENŢĂ ADRESAT Domnului Ministru al Apărării Naţionale General locotenent CORNELIU DOBRIŢOIU Domnule Ministru, 1. Membrii Filialei 1 Vânju Mare a SCMD contină să fie revoltaţi de modul în care actuala clasă politică înţelege să restabilească demnitatea noastră, grav afectată, de jalnicul guvern condus de Emil Boc. Baza democraţiei pleacă de la principiul conform căruia„toţi ne-am născut egali„ şi că această egalitate trebuie acceptată şi de către cei aflaţi la putere. Noi, militarii pensionari, am ieşit de nenumărate ori în stradă, pentru a condamna viciile unui sistem de guvernare care a permis să se întâmple aceste abuzuri împotriva noastră, prin ilegalul şi aberantul proces de recalculare , revizuire şi regularizare a pensiilor militare. 2. Suntem perfect conştienţi că nu sunt momentan bani şi că un guvern de factură democratică, trebuie să echilibreze nevoile întregii societăţi bazându-se pe etică şi responsabilitate morală şi socială. Suntem , de asemenea conştienţi de faptul că actuala situaţie a noastră a fost produsă nu de criza economică ci de impostorii profund stimulaţi de propriul interes financiar pe care l-au promovat mai presus decât orice, chiar şi de binele public. Având grijă doar de profitul lor şi călcând în picioare demnitatea noastră, guvernul Boc a săvârşit gesturi oribile pentru morală. Constrângerile repetate la care am fost supuşi de acest mic şi iresponsabil grup politic portocaliu care a stat 3 ani cu „ciomagul deasupra capului românilor„ au lăsat impresia că în România, idealul libertăţilor democratice este imposibil. 3. Cunoaştem faptul că, deocamdată nu puteţi împărţi decât sărăcia şi că va mai dura un timp până când veţi putea lua decizii temeinic fundamentate pentru o împărţire mai echitabilă a resurselor de care ar trebui să dispună în comun, românii. Guvernul Boc a produs un imens prejudiciu interesului naţional şi un grav atentat la integritatea fizică şi morală a românilor. Nu lăsaţi impresia că vom trăi în continuare pe un teren al cărui viitor este lipsit şi gol. Am fost ,timp de trei ani, provocaţi de acest fost guvern portocaliu să ne apărăm identitatea, convingerile, principiile şi statutul de militari şi am fost obligaţi să renunţăm la bruma de confort pe care am realizat-o prin muncă şi sacrificiu, zeci de ani, în folosul naţiunii. Acum clasa politică ne întoarce spatele şi pleacă în vacanţă, fără măcar să încerce o reparaţie morală de bun simţ. Adică o corectare juridică legală a aberantei OUG nr.1/2011! În aceşti trei ani s-au făcut permanent presiuni asupra noastră pentru a renunţa de bună voie la dreptul la muncă, dreptul de proprietate, dreptul la nediscriminare, dreptul la viaţă. Acel guvern de tristă amintire a săpat tot mai adânc în unitatea noastră, a transmis societăţii cele mai nocive şi mincinoase mesaje „despre traiul nostru nesimţit„ a promovat , în defavoarea noastră, mecanismul portocaliu al mafiei care a căpuşat toate instituţiile statului. 4. Domnule ministru, căutarea dreptăţii este una din valorile fundamentale după care ne ghidăm noi militarii. Avem datoria constituţională de a lupta pentru apărarea democraţiei constituţionale şi în acest sens, aveţi sprijinul nostru total pentru construirea unei societăţi lipsite de violenţă în care fiecare român să se bucure de sentimentul nobil de dreptate şi libertate. Prin intervenţia dumneavoastră şi înţelegerea guvernaţilor veţi stopa zecile de mii de procese şi umilirea noastră în sălile de judecată. În aceste instanţe suntem „trataţi pe bandă rulantă”, în absenţa unor condiţii echitabile de acces la justiţie, generate de haosul juridic fabricat intenţionat, împotriva dreptului la apărare. Prin intervenţia dumneavoastră şi înţelegerea situaţiei în care ne aflăm noi , o parte a militarilor în rezervă, veţi putea opri amplele manifestări de protest, care vor fi reluate începând cu data de 10 iunie 2012! În acest context, vă adresăm rugămintea de a transmite membrilor guvernului României următorul mesaj: Stimaţi Guvernanţi , Sprijinim dorinţa şi eforturile domniilor voastre de a crea o transformare de fond, în toate structurile intime, morale , social –politice şi economice ale naţiunii noastre!Suntem perfect conştienţi de faptul că aveţi toate instrumentele la dispoziţie pentru a stopa curenţii distrugerii fizice şi psihice a celor mai mulţi cetăţeni abuzaţi, de incompetenţii guvernanţi ai PDL. Este timpul dumneavoastră pentru a deschide acele uşi de oportunităţi menţionate în mesajele dumneavoastră anterioare, prin care aţi promis noi comportamente şi atitudini politice, restabilirea prosperităţii, realizarea echilibrului şi promovarea armoniei naţionale. Noi militarii în rezervă, cei afectaţi de abuzurile guvernării, nu mai suportăm să auzim că se vorbeşte doar despre viitor ci, ne alăturăm milioanelor de cetăţeni care vor să-l vadă întâmplându-se ! Pentru redarea demnităţii noastre militare vă adresăm public rugămintea să aveţi înţelepciunea necesară şi să stopaţi printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului USL, abuzurile generate de procesul de revizuire, regularizare a pensiilor militare şi readucerea pensiilor diminuate în cuantum, la nivelul lunii decembrie 2010 (respectiv, decembrie 2011). Reţinem eforturile de 15 milioane de euro la care supunem bugetul statului însă luaţi şi dumneavoastră în contrapondere, miliardele furate din viitorul nostru ! Un gest al dumneavoastră care reprezintă o milisecundă din istoria guvernării naţiunii noastre nu va afecta prosperitatea naţiunii însă, nouă militarilor ne-ar reda pentru o veşnicie demnitatea militară furată cu atâta neruşinare, de jalnica prestaţie a administraţiei portocalii. Nici nu este de mirare cã unii dintre colegii noştri nu au putut suporta acest tratament dispreţuitor al administraţiei portocalii şi ne-au pãrãsit trecând la cele veşnice prea devreme şi prea de tineri. Aveţi posibilitatea sã faceţi în aşa fel încât sã nu ne mai pãrãseascã şi alţii. Pentru noi este suficient sã devenim ceea ce am fost, adicã militari în rezervã sau în retragere, sã putem spune din nou cã noi vom fi militari pânã la moarte. Cu respect pentru înţelegere şi înalta dumneavostră responsanbilitate, Mr. (Rz.) Bãileştianu Vasile, membru al SCMD, Preşedinte Filiala 1 Vânju Mare, care se asociazã demersului filialei Oradea şi îl susţine.